Ginecologia este specialitatea medicală care se ocupă cu diagnosticul și tratamentul bolilor aparatului genital feminin (uter, vagin, ovare, trompe uterine). Obstetrica este ramura medicinei care se ocupă cu supravegherea femeii în perioada de sarcină, naștere și postpartum.
Fiecare femeie ar trebui sa aibă un medic dedicat în această specialitate, medic la care să mearga periodic, fie anual sau bi-anual în funcție de vârsta și de starea de sănătate.
Este foarte importantă prevenția, care ne poate salva viețile în eventualitatea aparitiei unor boli mai grave. Din nefericire, statisticile arată că multe femei ajung foarte târziu să consulte un specialist și astfel apar complicații iar bolile sunt descoperite în stadii mult prea avansate.
Fie că este vorba de un control de rutină, o afecțiune simplă sau decizia de a rămâne însărcinată, este recomandată vizita la un medic specialist de ginecologie.
Consultația de bază presupune palparea părților aparatului genital și recoltarea de probe pentru analize cu scopul de a identifica prezența unor posibile afecțiuni. În cazul în care apar modificări, la controlul ulterior, medicul va recomanda analize mai amănunțite.
Medicii noștrii ginecologi au maximă calificare în diagnosticarea și tratarea tuturor afecțiunilor genitale si sunt pregătiți să răspundă nevoilor medicale ale pacienților, printr-un set complet de servicii și investigații.
În Centrul Medical Sfântul Spiridon Vechi își desfășoară activitatea 4 medici de obstetrică-ginecologie: Dr. Ionescu Oana, Dr. Măgurean Oana, Dr. Harbădă Ana-Maria, Dr. Botezatu Bogdan
Pentru programări, vă rugăm sa ne contactați la numărul de telefon 021.335.13.78/ 021. 335.13.79.