Clinica Sf. Spiridon
în centrul Bucureștiului
  • Home
  • Despre noi
  • Servicii
  • Specialități
  • Recuperare
  • Galerie foto
  • Echipa
  • Ecografie
  • Analize
  • Contact

Programează-te

Piața Națiunile Unite, 5-7 București, Sector 4

021.9858
0787.820.066

Chirurgie generala

Chirurgia generală este specialitatea care se ocupă cu diagnosticul şi tratamentul afecţiunilor chirurgicale ale abdomenului precum şi a altor afecţiuni chirurgicale care fac obiectul altor specialităţi, ce necesită tehnici speciale cum ar fi traumatisme, afecţiuni vasculare, genitale, urologice, toracice, endocrine, neurochirurgicale, chirurgie oncologică etc.

Aceasta  trateaza afectiuni ce necesita intervenţii operatorii. Medicul chirurg efectuează proceduri chirurgicale de reparare, excizie sau rezecţie, reconstrucţie, înlăturare sau mică chirurgie.

In cadrul specialităţii chirurgie generală ne ocupam cu atenţie de tratarea pacienţilor cu afecţiuni medico-chirurgicale, intervenţii operatorii propriu-zise şi managementul post-operator al bolnavului.

Intrucat acordam aceste servicii numai in regim ambulator, in clinica noastra puteti beneficia de urmatoarele servicii din domeniul chirurgiei generale:

  • Consultatie initialaConsultatie initiala
  • Control
  • Pansamente plagi
  • Chist sebaceu – cura chirurgicala
  • Lipoame – excizie chirurgicala
  • Plagi, suturi, pansamente
  • Panaritii – tratament chirurgical
  • Unghie incarnata – cura chirurgicala
  • Abcese, flegmoane -incizie, toaleta
  • Suprimare fira sutura
  • Nevi pigmentari – excizie chirurgicala
  • Papiloame – excizie chirurgicala
  • Clavus – tratament chirurgical

In Centrul Medical Sfantul Spiridon Vechi isi desfasoara activitatea 1 medic specialist in chirurgie generala, Dr. Iova Stefan, consultatiile find doar in regim privat (cu plata).

Pentru programari, va rugam sa ne contactati la numarul de telefon 021.335.13.78/ 021.335.13.79.

Related Posts

Specialități medicale

Ecografie

Specialități medicale

Cardiologie

Specialități medicale

Dermatologie

Specialități medicale

  • Ecografie
  • Cardiologie
  • Dermatologie
  • Diabet, nutriție și boli metabolice
  • Endocrinologie
  • Oncologie medicala
  • Obstetrică-ginecologie
  • Medicină internă
  • Oftalmologie
  • O.R.L.
  • Recuperare medicală
  • Analize medicale
  • Alergologia
  • Chirurgie generala
  • Psihiatria
  • Neurologia
Clinica Sf. Spiridon
  • Home
  • Despre noi
  • Servicii
  • Specialități
  • Recuperare
  • Galerie foto
  • Echipa
  • Ecografie
  • Analize
  • Contact

Despre noi

Centrul Medical Sfântul Spiridon Vechi acordă servicii medicale de asistență primară și de specialitate in multiple specialități medicale:

Contact Clinica Sf. Spiridon

Email: office@clinicasfspiridon.ro
Telefon: 021.335.13.78 / 0787.820.066
Adresă: Piața Națiunile Unite, 5-7 București,
Luni – Vineri: 0800 – 2000

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu asta, dar puteți renunța dacă doriți. Cookie settingsACCEPTĂ
Privacy & Cookies Policy

Privacy Overview

This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necesare Întotdeauna activate

Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.

Non-necesare

Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.