Medicină de familie

Chirurgia generală este specialitatea care se ocupă cu diagnosticul şi tratamentul afecţiunilor chirurgicale ale abdomenului precum şi a altor afecţiuni chirurgicale care fac obiectul altor specialităţi, ce necesită tehnici speciale cum ar fi traumatisme, afecţiuni vasculare, genitale, urologice, toracice, endocrine, neurochirurgicale, chirurgie oncologică etc.

Aceasta  trateaza afectiuni ce necesita intervenţii operatorii. Medicul chirurg efectuează proceduri chirurgicale de reparare, excizie sau rezecţie, reconstrucţie, înlăturare sau mică chirurgie.

In cadrul specialităţii chirurgie generală ne ocupam cu atenţie de tratarea pacienţilor cu afecţiuni medico-chirurgicale, intervenţii operatorii propriu-zise şi managementul post-operator al bolnavului.

Intrucat acordam aceste servicii numai in regim ambulator, in clinica noastra puteti beneficia de urmatoarele servicii din domeniul chirurgiei generale:

  • Consultatie initiala
  • Control
  • Pansamente plagi
  • Chist sebaceu – cura chirurgicala
  • Lipoame – excizie chirurgicala
  • Plagi, suturi, pansamente
  • Panaritii – tratament chirurgical
  • Unghie incarnata – cura chirurgicala
  • Abcese, flegmoane -incizie, toaleta
  • Suprimare fira sutura
  • Nevi pigmentari – excizie chirurgicala
  • Papiloame – excizie chirurgicala
  • Clavus – tratament chirurgical
Medicină de familie
Pentru oferte și prețuri, vă rugăm să contactați Recepția Medicală la telefon 021.9858

Prețuri

Denumire Serviciu Medical Lei
Adeverinta medicala medicina familie 30
Certificat prenuptial 50
Aviz epidemiologic 0
Medicina de familie - consultatie cu plata 120
Interpretare analize 60
Consult homeopatie* 200
Control homeopatie* 150